Ediția 11 / Sâmbătă, 24 Octombrie 2026

In Action

O mie de idei în cap nu valorează cât o singură faptă.

Hartă metrou TEDx — liniile vieții

De ce e greu să faci primul pas

Știm cu toții ce trebuie să facem. Avem liste, planuri, notițe în telefon și idei care ne țin treji noaptea. Și totuși, rămânem pe loc. 

Nu din lene, ci din ceva mai adânc. Frica că nu e momentul potrivit. Că nu suntem pregătiți îndeajuns. Că mai e ceva de pus la punct înainte să începem. 

Primul pas e, aproape întotdeauna, cel mai greu.

Networking

Oamenii cu care dai mâna la TEDxConstanța nu sunt întâmplători. Sunt cei care au ales să fie acolo. Asta spune deja ceva despre ei.

Acțiune

Fiecare talk e construit în jurul unui lucru concret care s-a întâmplat. Nu teorii, nu promisiuni. Exemple reale de la oameni care au ales să înceapă.

Viața nu se desfășoară după plan

Nimeni nu a ajuns unde e azi urmând exact ce și-a propus. Joburile s-au schimbat, relațiile au luat-o în direcții neașteptate, orașele s-au transformat. 

Planul arată bine pe hârtie, dar realitatea are altă logică. Iar cei care au reușit să construiască ceva nu au avut un scenariu mai bun. 

Au știut să se miște și atunci când scenariul nu mai ținea.

Linii colorate TEDx

Comunitate

Nu dispare după eveniment. Rămâi conectat la oameni care gândesc la fel și care, uneori, sunt exact ce îți lipsea ca să faci pasul următor.

Perspectivă

Pleci cu cel puțin un mod diferit de a privi ceva ce știai deja. Nu motivație. O schimbare reală de unghi, de la cineva care a trecut efectiv prin asta.

Linii colorate TEDx

Rezultatele sunt singurele care rămân

Poți să vorbești despre intenții. Poți să explici contextul, circumstanțele, momentul nepotrivit.

Dar la final, rămâne ce ai făcut. Nu ce ai plănuit, nu ce ai vrut, nu ce ai fi putut dacă.

Acțiunea e singura monedă care nu se devalorizează.

Speakerii Ediției

TLB
TEDxConstanta
TLB
TEDxConstanta

„Vorba lungă, sărăcia omului.”

Bilete

Standard
1 persoană • 250 de lei
Grup
min. 5 persoane • 220 de lei
VIP
1 persoană • 450 de lei

Standard

Acces Live Stage
Acces TEDxLab
Grupuri de Discuții
Acces Zona EXPO
310 de lei

Grup

Acces Live Stage
Acces TEDxLab
Grupuri de Discuții
Acces Zona EXPO
260 de lei

VIP

Acces Live Stage
Acces TEDxLab
Grupuri de Discuții
Acces Zona EXPO
Locuri în primele rânduri
Acces la After Party
550 de lei

Donator

Acces Live Stage
Acces TEDxLab
Grupuri de Discuții
Acces Zona EXPO
Locuri în primele rânduri
Acces la After Party
Recunoaștere în Program
750 de lei

Discursuri Recomandate

Costin Dămășaru

Inovații menite să schimbe lumea

Ediția VIII - Adaptability - 2023

Sebastian Burduja

În căutarea antidotului la maladia scepticismului cronic

Ediția VII - The New Now - 2022

Alexandru Bobe

Give me the key and i'll unlock the entire wor[l]d!

Ediția VI - Unlocked - 2021

TEDxConstanta eveniment independent sub licența TED
Am înțeles

Dacă continui să navighezi înseamnă că ești de acord cu folosirea cookies pe acest site.
Mai mult