Voluntar TEDxConstanta
Florin Beșcucă
Inginer Proiectant
Cu doi ani în urmă am avut doar intenția de a participa ca spectator.
Anul acesta am onoarea și oportunitatea de a contribui și eu la buna organizare a evenimentului TEDx Constanta.
Sunt inginer constructor, activez atât în zona de proiectare cât și în zona de execuție.
Sunt pasionat de tehnologie, finanțe personale, piețe financiare, imobiliare și nu pot sta pe margine când vine vorba de investiții.
Susțin studiul pe cont propriu, singura metodă de a ne depăși condiția.
Susțin progresul continuu, conștient, bazat pe un plan proiectat în prealabil, pași mărunți în toate domeniile de interes.
Este posibil să realizăm ceea ce ne propunem cât timp facem un plan și acționăm în direcția respectivă.
Așa cum niciun pom nu va face primele fructe peste noapte, cum niciun copil nu va crește și va fi educat peste noapte și realizarile noastre au nevoie de plantarea unor semințe bune, determinare, răbdare, timp, și mai devreme sau mai târziu vor apărea și fructele efortului nostru.
